Noroc de catel

El este Cezar .

Si este un catel baftos.

Ne-am trezit acasa cu mama lui, prin toamna , catelusa culeasa de pe drum si dupa indelungi discutii in familie , primita in cele din urma in curte, deci ne mai si treziram cu ea bortoasa . Si bortoasa dintr-o data, cu un bortoi deja rotunjit si plin , cand nu se mai putea face nicio interventie .

Eh, am zis eu, o sa mai primesc ceva mustruluiala si pentru odraslele catelei si apoi vom vedea. Am spus ”lasa, ii ducem undeva la sat si or avea si ei noroc de-o curte cu oameni milostivi”. Nu va spun cu cata greutate am gasit in cele din urma stapani, astfel incat sa nu fim nevoiti sa aruncam in strada bietii pui . Foarte greu, strazile fiind deja pline de catelusi obisnuiti, nimeni nici nu vroia sa auda de adoptarea unui catelus. Ba unii au spus intai ca vor, apoi ca nu mai vor...si catelusii cresteau, cresteau, ne gandeam cu groaza ca vor ajunge deja maricei (si poate lipsiti de dragalasenia unui pui de catel, daca nu chiar urati) si fara doritori.

In cele din urma, noroc cu prietenii care ei personal ne-au luat cate un pui de catelus si am reusit sa mai dam din ei.

Hm...In afara de dinsul, domnul din imaginea de mai sus. Care desi in primele zile de viata parea sa semene cu un boxer, cu bot turtit, pe masura ce a mai crescut s-a departat tot mai mult de ”promisiunea” pe care noi o vazusem intr-insul. O vreme, pana au plecat unul cate unul ceilalti fratiori si surioara lui, a stat inchis intr-un padoc -in fapt o curticica ingradita in legatura cu curtea pasarilor de prin ograda (eh, exagerez, dar mai putem spune acelei curti ograda, avand in vedere ca in ea traiesc cateva pasari de curte), precum si adapostul gainilor pe care ele l-au cam abandonat .

Si asa am ramas noi cu acest personaj, total nedorit de noi la sosirea lui pe lume . Dar cuminteee. Si cam timid (tot scapa pisu cand vorbim cu el sau...ce sa mai spun daca ne vede cu mana intinsa catre el, drept mangaiere).

Si din nedorit a ajuns un catel fericit, si as spune chiar iubit. Iubit de mama lui cu care incinge niste reprize de joaca prin curte...iubit de posibilul tata al lui, catel de rasa mai mica, a carui paternitate este destul de indoielnica avand in vedere atat necompatibilitatea de marime a rasei mamei cu cea a tatalui, cat si lipsa oricaror asemanari cu prezumtivul tatic, tatic ce il iubeste si el, de asemenea. Iubit si de noi, cei care avem grija ca burtica lui sa primeasca in fiecare zi o ciorbita calduta imbogatita cu painica-cel putin .

Da, el este Cezar, un catel norocos. S-a nascut pe 27 decembrie in zi de mare sarbatoare crestineasca, zi care se pare ca i-a fost cu norc , a trecut in primele luni de viata prin friguri cumplite, crescut si nascut intr-un garaj rece si intunecos , dar pe strada lui Cezar a venit primavara. Se vede si din fotografie, nu?