El este Cezar .
Si este un catel baftos.
Ne-am trezit acasa cu mama lui, prin toamna , catelusa culeasa de pe drum si dupa indelungi discutii in familie , primita in cele din urma in curte, deci ne mai si treziram cu ea bortoasa . Si bortoasa dintr-o data, cu un bortoi deja rotunjit si plin , cand nu se mai putea face nicio interventie .
Eh, am zis eu, o sa mai primesc ceva mustruluiala si pentru odraslele catelei si apoi vom vedea. Am spus ”lasa, ii ducem undeva la sat si or avea si ei noroc de-o curte cu oameni milostivi”. Nu va spun cu cata greutate am gasit in cele din urma stapani, astfel incat sa nu fim nevoiti sa aruncam in strada bietii pui . Foarte greu, strazile fiind deja pline de catelusi obisnuiti, nimeni nici nu vroia sa auda de adoptarea unui catelus. Ba unii au spus intai ca vor, apoi ca nu mai vor...si catelusii cresteau, cresteau, ne gandeam cu groaza ca vor ajunge deja maricei (si poate lipsiti de dragalasenia unui pui de catel, daca nu chiar urati) si fara doritori.
In cele din urma, noroc cu prietenii care ei personal ne-au luat cate un pui de catelus si am reusit sa mai dam din ei.
Hm...In afara de dinsul, domnul din imaginea de mai sus. Care desi in primele zile de viata parea sa semene cu un boxer, cu bot turtit, pe masura ce a mai crescut s-a departat tot mai mult de ”promisiunea” pe care noi o vazusem intr-insul. O vreme, pana au plecat unul cate unul ceilalti fratiori si surioara lui, a stat inchis intr-un padoc -in fapt o curticica ingradita in legatura cu curtea pasarilor de prin ograda (eh, exagerez, dar mai putem spune acelei curti ograda, avand in vedere ca in ea traiesc cateva pasari de curte), precum si adapostul gainilor pe care ele l-au cam abandonat .
Si asa am ramas noi cu acest personaj, total nedorit de noi la sosirea lui pe lume . Dar cuminteee. Si cam timid (tot scapa pisu cand vorbim cu el sau...ce sa mai spun daca ne vede cu mana intinsa catre el, drept mangaiere).
Si din nedorit a ajuns un catel fericit, si as spune chiar iubit. Iubit de mama lui cu care incinge niste reprize de joaca prin curte...iubit de posibilul tata al lui, catel de rasa mai mica, a carui paternitate este destul de indoielnica avand in vedere atat necompatibilitatea de marime a rasei mamei cu cea a tatalui, cat si lipsa oricaror asemanari cu prezumtivul tatic, tatic ce il iubeste si el, de asemenea. Iubit si de noi, cei care avem grija ca burtica lui sa primeasca in fiecare zi o ciorbita calduta imbogatita cu painica-cel putin .
Da, el este Cezar, un catel norocos. S-a nascut pe 27 decembrie in zi de mare sarbatoare crestineasca, zi care se pare ca i-a fost cu norc , a trecut in primele luni de viata prin friguri cumplite, crescut si nascut intr-un garaj rece si intunecos , dar pe strada lui Cezar a venit primavara. Se vede si din fotografie, nu?
In scurta vara, mai rece decat in alti ani si de aceea si mai scurta , s-au bucurat totusi printr-o ”explozie” de flori gloxinii adormite peste iarna, care dupa ce a trecut perioada lor de repaus, repaus fara apa, fara alte surse de hrana decat pamantul in care au stat si fara prea multa lumina, au gasit de cuviinta sa renasca si sa profite si de putina lumina si caldura ale acestei veri ploioase, foarte ploioase desi fusese prezisa ca o viitoare vara secetoasa ;ploioase si reci, astfel incat in luna iunie inca mai tremuram de frig in haine mai groase decat s-ar potrivi cu vara. 
Napraznic, un fel de muscata perena care rezista la temperaturile din iernile geroase de la noi, numita si Geranium himalajensa . M-am incumetat sa o aduc la mine in curte dupa ce vreme indelungata am ravnit la ea privind-o in reviste , majoritatea revistelor pentru femei care contineau si cate o rubrica sau cel mult o pagina, doua despre gradinarit si avantajele si bucuriile acestuia. O vedeam in curtile gradinilor englezesti, sau in fotografii din parcuri tot englezesti si ma gandeam ca daca acolo rezista, de ce nu ar rezista si la noi si , intr-adevar, dupa o iarna rece dar si plina de zapada, zapada care cred eu a protejat plantele de gerul de afara, asa cum si invatam de pe bancile scolii, sub plapuma de zapada, plantele trec iarna cu bine, ei bine, asa si cu plantele mele proaspat plantate afara in toamna . 
Si un alt trandafir urcator, rosu, crescut pe langa gard , agatat de un soc din gradina vecinilor , care are acum aspectul unei perdele rosii de flori .
Poate nu pare cea mai frumoasa, dar e cea mai harnica: de cand am adus-o acasa, adica din ianuarie 2009 si pana azi, iunie 2010 nu a fost zi in care sa nu fi avut macar o floare inflorita .
Am asteptat toata iarna sa iasa; si eu, si ele...au fost in asteptarea putinelor zile de stralucire din an. Pacat ca e asa scurta perioada de inflorire a lalelelor , dar nu e alta in an mai plina de culoare decat luna aprilie, cand se deschide primavara, cand se deschid lalelele .
El este Cezar .
Desi ar putea parea acelasi pom inflorit, am ales pentru postare un visin, cel ce apare la apus de soare , dar si un cires fotografiat partial pe fondul cerului albastru.
In fiecare an incercam cate ceva nou, nu neaparat ca soi aparut pe piata, ci mai mult o noutate pentru experienta mea de nespecialist, de amator si de cultivator din placere si nu din nevoie .
