Se afișează postările cu eticheta orhidee. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta orhidee. Afișați toate postările

duminică, 20 iunie 2010

Orhideea mea III

Poate nu pare cea mai frumoasa, dar e cea mai harnica: de cand am adus-o acasa, adica din ianuarie 2009 si pana azi, iunie 2010 nu a fost zi in care sa nu fi avut macar o floare inflorita .
Nu am avut vreo alta floare vreodata care sa fi avut asa inflorire continua . Bravo ei, nota 10 :).

duminică, 21 februarie 2010

O pățanie cu orhidee

Orhideea din imaginea de mai sus a avut o patanie -cu frunza bolnava,
........dar mai bine aflati de mai jos:
La un moment dat, la inceputul verii 2009 , cand am inceput (timid si cam cu teama) sa imi scot orhideele afara in gradina, am observat pe una din phalaenopsis , care fusese probabil prea aproape de fereastra , ca una dintre frunzele cu care statuse lipita de geam era pe o mare portiune galbena (nu i-am facut si poza, nu m-am gandit pe atunci ca voi ajunge sa arat si altora patania mea).
Conform recomandarilor citite pe net, pe forum de orhidee, primul lucru a fost sa caut in ghiveci sa vad daca avea ceva boli, radacini putrede, melci sau alte fapturi care nu ar avea ce cauta in ghiveciul meu. N-am gasit nimic care sa para a fi daunator.
Apoi o alta sugestie gasita ar fi fost sa incerc sa salvez planta, taindu-i frunza/frunzele bolnave si sa astept cu speranta ca isi va reveni.
In poza de mai sus, e orhideea cu frunzele bolnave taiate. Noroc ca a mai avut una sanatoasa, ca altfel...cum isi facea fotosinteza?!
Si in prima imagine, pe care eu as fi vrut sa o incarc la sfarsitul textului, dar nu m-am priceput, deci am adaptat povestirea in acord cu ordinea fotografiilor , in prima imagine este orhideea acum, dupa ce si-a revenit, a inflorit si...ca morala, nu va mai sta niciodata cu frunzele lipite de geam si expuse razelor prea calde ale soarelui de primavara-vara.

duminică, 7 februarie 2010

Unde cresc orhideele

Din punct de vedere geografic, orhidee cresc atat in Europa (chiar si in Romania) , cat si in Asia, America, Australia, Africa .
Asa ca atunci cand avem o orhidee, primul lucru ar fi sa ii aflam denumirea si tara de provenienta , astfel incat sa stim de ce fel de conditii de mediu are nevoie pentru a trai si a o putea creste in conditii optime.
De asemenea , orhideele pot fi impartite in:
- epifite - care cresc in copaci, cu radacinile expuse vizibil, chiar incolacite de crengile copacului
- terestre (care cresc direct in pamant)

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Orhidee

-ORHIDEE PHALAENOPSIS si DENDROBIUM
Primele mele orhidee au fost doua phalaenopsis, una cu floare galben-verzui, pe care deja am mai laudat-o ca fiind o harnicuta nelipsita de flori tot anul 2009 si una alba cu puncte si linii roz, una dintre cele mai des Ointalnite orhidee in magazine. A, si tot atunci am mai luat si o orhidee miltonia, orhideea numita si panseluta , careia insa la mine nu i-a mers foarte bine.
Datorita rezistentei florilor celor doua , am indragit rapid orhideea phalaenopsis si inca am mai si cumparat mai tarziu o orhidee phale alba cu flori mari si inca una roz. Ambele sunt acum inflorite , iar pe cea alba toata lumea mi-o admira, ba inca mi s-a intamplat sa fiu intrebata daca e artificiala.
Si date fiind aceste calitati ale phalaenopsisului mi-am zis eu atunci ca orhidee care sa-mi placa mai mult decat aceasta, nu cred ca ar putea sa mai existe . Numai ca pe atunci colectia mea de orhidee era doar la inceput , apoi urmand sa mai achizitionez ba o orhidee dendrobium , din aceea cu flori multe de jur imprejurul tulpinii ca si o sorcova , ba am mai luat si cambria- cu floare rosie, singura orhidee care face floare rosie si pe care am gasit-o eu la noi in comert, si inca alte soiuri .
Cand toamna 2009 a venit si noptile au inceput sa devina racoroase, desi destul de tarziu in toamna temperaturile au scazut sub 13 grade (sa tot fi fost jumatatea lui octombrie) , a fost nevoie sa gasesc loc in casa, in apropiere de fereastra pentru colectia mea de flori exotice . Si abia atunci am observat ca pe tot parcursul verii, din ghiveciul cu una-doua tulpini de orhidee dendrobium, au aparut atat de multe tulpini noi, iar radacinile pana atunci ascunse de frunze si flori , le-am observat nepermis de inghesuite , ghiveciul fiind umflat din cauza lor.
Si asa am inceput sa mai separ din orhideele dendrobium prea inghesuite in ghiveci, asa ca in locul unei singure plante, dintr-una m-am ales cu cateva ghivece. Prin urmare , aceasta orhidee --zic eu- merita toti banii, se va inmulti usor si veti putea avea in locul uneia singure mai multe flori usor de intretinut, nepretentioase si chiar si harnice , pentru ca vor inflori cu siguranta asezate intr-un loc cu multa lumina , caci acestei orhidee ii place mult lumina, am citit undeva ca despre orhideea dendrobium nu se poate spune niciodata ca are prea multa lumina.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Cerintele esentiale ale ingrijirii orhideelor

Nu pretind ca as fi experta in orhidee, dar am aflat despre ele care sunt cele cateva cerinte ale lor, deosebite de cele ale altor flori .
In primul rand, diferit este ca mare parte dintre orhidee cresc in copaci, in zone calduroase cu mediu umed , iar radacinile lor care cresc in continuu (daca planta este sanatoasa) se incolacesc de ramurile copacilor . De aceea se numesc plante epifite .
Ca o concluzie pe care o putem trage din asta, este faptul ca lor le face bine circulatia aerului la radacini si poate si lumina . De aceea unii le cresc in ladite de lemn cu spatii libere intre scanduri , lasate pentru aerisire sau in cosuri . De asemenea puteti intalni chiar si in magazine plantele in ghivece din plastic transparent , cu spatii mari libere pe fundul ghiveciului , lasate pentru scurgerea apei . Eu cand am vazut ca radacinile au crescut prea mari si nu mai incap in ghiveciul de la magazin, pentru ca nu am gasit ghivece de dimensiune mai mare transparente in care sa le mut, am cumparat de la raionul de menaj din supermarket , cutii de alimente, carora le-am facut gauri atat pe fundul cutiei-pentru scurgerea apei , cat si pe laterala-pentru aerarea radacinilor.
O alta diferenta fata de celelalte flori este ca orhideele nu se uda ca si celelalte ,ci prin scufundarea ghiveciului intr-un vas cu apa, care sa acopere in totalitate radacinile . Ele nu sunt plantate in pamant de flori ca si celelalte flori, ci in scoarta maruntita de copac , muschi si fibra de cocos , astfel ca scoarta prin udare simpla de sus in jos o data pe zi, vara sau la cateva zile, iarna, nu poate absorbi atata apa cat ar avea nevoie planta . De aceea ghiveciul trebuie lasat in apa un interval de 15-30 minute pentru ca scoarta sa se imbibe cu apa, si planta sa aiba la radacina mediul umed preferat si nu baltit o perioada mai mare de timp. Udarea se face cam o data la 5 zile , iarna, iar vara daca este prea cald, chiar un pic mai des .
De asemenea stropirea frunzelor cu apa le asigura apropierea de mediul lor preferat .
In cateva cuvinte, astea ar fi deosebirile esentiale, dar si cerintele speciale ale orhideelor.